Firmele isi vor achita datoriile in ordinea vechimii

Ziua »
Firmele isi vor achita datoriile in ordinea vechimiiFirmele isi vor achita obligatiile fiscale in ordinea vechimii acestora, modalitatea de stingere a creantelor fiind modificata incepand cu 1 ianuarie 2007, a declarat, recent, vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Daniel Chitoiu, la un seminar de fiscalitate, organizat la Sinaia de grupul Rentrop&Straton, transmite Rompres. Pana in prezent, firmele isi achita in primul rand obligatiile curente si majorarile de intarziere aferente acestora, a precizat reprezentantul Fiscului.

Pe de alta parte, oficialui ANAF a anuntat ca nivelul cifrei de afaceri necesar unei companii pentru a fi inscrisa in categoria marilor contribuabili a crescut de la 50 la 70 de milioane de lei incepand de la 1 iulie, transmite Mediafax. La jumatatea anului trecut companiile mari contribuabili au trecut din administrarea directiilor finantelor publice judetene sub autoritatea Directiei Generale de Adminstrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). De asemenea, in categoria marilor contribuabili intra Banca Nationala a Romaniei, bancile, societatile de asigurari, societatile de investitii financiare, precum si cazinourile. Potrivit oficialului ANAF, de la 1 iulie, vor fi realizate in Bucuresti structuri destinate contribuabililor cu o cifra de afaceri cuprinsa intre 25 - 70 de milioane de lei. Chitoiu a mentionat ca, pana in luna septembrie, vor fi realizate structuri similare Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili si in celelalte judete din tara. Oficialul ANAF a fost prezent la un seminar organizat de grupul de editura si consultanta in afaceri Rentrop &Straton. (A.G.C.)